Autotren de 60.000 de euro confiscat de polițiști

Polițiștii suceveni au confiscat un autotren în valoare de 60.000 de euro. Ansamblul auto era folosit pentru transportul de materiale lemnoase. Cu toate că șoferul avea asupra sa documentele justificative, transportul nu era înregistrat în aplicația SUMAL2. Polițiștii consideră că aceasta este o nouă tehnică prin care transportatorii de lemn încearcă să eludeze legea.

În urma unui control în trafic efectuat pe raza localității Voievodeasa, polițiștii suceveni au confiscat un tir cu remorcă încărcat cu bușteni. Valoarea acestuia se ridică la 60.000 de euro. Oamenii legii au transmis că măsura a fost adoptată pentru că șoferul din județul Neamț avea documente pentru marfă, însă transportul nu era înregistrat în aplicația Sumal 2. Potrivit polițiștilor, aceasta ar fi o nouă tehnică prin care transportatorii de masă lemnoasă ar încerca să-i eludeze legea.

„Respectivul transport avea vize pentru materialul lemnos transportat, însă aplicația informatică specifică nu era pornită de la locul plecării în cursă până la locul în care a fost identificat transportul respectiv. Astfel, în conformitate cu legislația în vigoare, acest transport de material lemnos, în total peste 23 de metri cub de material lemnos, este considerat ca fiind fără proveniență legală. În aceste condiții, având în vedere prevederile hotărârii de guvern 497 din 2020, s-a dispus confiscarea ansamblului în valoare de aproape 60.000 de euro, dar și a materialului lemnos cu o valoare de circa 12.000 de lei, fiind întocmit și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transporturi cu orice mijloace de transport al materialului lemnoase în volum de peste 10 metri cub, neînsoțite de documente specifice de transport. Polițiștii suceveni continuă cercetările pentru a stabili proveniența materialului lemnos.”

Autor

  • Oana Șlemco

    Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close