„Avem informatii cum ca sunt persoane care au primit si cîte trei milioane de euro în urma tranzactionarii terenurilor de la Scheia”. Declaratia ii apartine presedintelui PSD Suceava, Catalin Nechifor care i-a trimis o adersa prefectului Sorin Popescu in care ai solicita numele persoanelor despagubite din zona centurii ocolitoare a Sucevei dar si sumele cu care ele au fost despagubite. Pe de alta parte, purtatorul de cuvînt al PSD Suceava, Ovidiu Milici a declarat ca programul Pelerin in Bucovina abia acum a inceput cu pelerinii de la Scheia care au inceput pelerinajul pe la manastiri.

