Sofia Vicoveanca, externată din spitalul Clinic Județean Suceava

După cinci zile de spitalizare, Sofia Vicoveanca a fost externată din Spitalul Clinic Județean Suceava. Pe durata internării, interpreta de muzică populară s-a fotografiat alături de managerul unității medicale, Larisa Blănari, dar și de alți pacienți, printre care activistul civic Vasile Bolohan. Într-o discuție cu Elena Merișoreanu, Sofia Vicoveanca a spus că așteaptă cu nerăbdare ...

Ce aduc concret proiectele Erasmus într-o școală din România. Exemplul Colegiului „Petru Rareș” Suceava

Proiectele Erasmus pot schimba modul în care o școală își organizează spațiile, predarea și relația cu elevii. La Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, o echipă managerială din Spania a venit să observe exact aceste aspecte: organizarea internă, munca profesorilor și felul în care sunt valorizate rezultatele elevilor. Asta după ce o echipă formată din ...

Stanciuc și Grigore debutează la EURO

Daniel Stanciuc și Sorin Grigore, handbaliști formați la CSU Suceava, participă cu România la Campionatul European din Danemarca, Suedia și Germania. În primul meci de la turneul final, tricolorii vor înfrunta Portugalia, vineri, de la ora 19:00. Authors Televiziunea Intermedia Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă ...

Iustina Ciubotariu, convocată la Naționala U15

Tânăra fotbalistă suceveană Iustina Ciubotariu a fost convocată la echipa națională a României sub 15 ani. Sportiva antrenată de Marcel Irimie și Bogdan Misiuc la CSU Suceava va participa la o tabără de tehnică individuală organizată de Federația Română de Fotbal la Mogoșoaia.   Authors Televiziunea Intermedia Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele ...

CSM Suceava, la al patrulea turneu din Divizia A2

Echipa de volei masculin CSM Suceava se deplasează la sfârșitul acestei săptămâni la Bacău, unde va participa la al patrulea turneu din Divizia A2 Est. Formația antrenată de Tudor Orășanu se află pe primul loc în clasament. Authors Televiziunea Intermedia Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă ...

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close