Senatorul de Falticeni, Ovidiu Dontu, a fost reales presedinte al organizatiei municipale PSD Suceava. La alegerile interne de sâmbata, consilierul local Tiberius Bradatan a fost ales prim-vicepresedinte al organizatiei.
Autor
-
View all postsTeleviziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.


Iarăşi şi iarăşi minune2ndu-mă de cum arată copiii ce sug de la un lup auriu-strălucitor, simt o inirspaţie ce mă duce la următoarea formulare rimată, ruptă din tradiţiile autohtone mai vechi şi mai noi: ve2rcolac-aurolac .Deci, Romulus şi Remus au supt eencă din fragedă ve2rcolăcie aurolacul din ţe2ţa mamei lor adoptive, ajunge2nd să eentemeieze mai apoi, eentr-o pauză de transă, Cetatea Eternă a Hoţilor Romei, cunoscută publicului larg şi sub numele generic de R(r)ome2nia.
La un moment dat am avut si eu o alestft de intrebare in urbea mea natala, azi o statuie arata cumva, peste noapte arata altcumva, la culoare ma refer.Uimit am cerut ajutor diferitor persoane ( nu de la primarie sau comisii locale ca si la mine acasa ca si la bv ..).Am inteles (zic si eu ce zic altii) ca din cand in cand se preteaza materialul la niste cum sa zic facelifting ??? o fi corect???Serios acuma, cica din cand in cand statuile acestea trebuiesc spoite , cica asa se mentin ele in forma.Am vazut ca si in Sacele lupoaica a patit la fel. Pacat ca nu mai am poza.Cine stie, vorbesc si eu ca sa nu tac.
cen 2003, dacă nu mă eenşel, trei statui de bronz din Braşov (Andrei Mureşianu, Ciprian Porumbescu şi mounmentul modern de la gară) au fost spoite cu duco , culoare negru-de-sobe. Ştim cu toţii a cui a fost iniţiativa şi cine a pus-o mai apoi een aplicare.Dar iată că asistăm acum la un up-grade. După operarea mai discretă a lui Mureşianu, a venit re2ndul Lupoaicei. Kitsch-ul, dacă nu străluceşte auriu, parcă nu e kitsch destul. Nu mă refer la statuile een sine, care sunt opere adevărate de artă, ci la faptul că unii nu vor nici een ruptul capului să eenţeleagă că bronzul este un material nobil een sine, că patina sa rezultată din oxidare controlată face parte din nobleţea sa şi, ca atare, NU TREBUIE VOPSIT. Este o ruşine, een faţa oricărui turist străin, ca oraşul să aibă statui din bronz vopsite.Dacă tot am intrat een Europa, haideţi să facem puţin efort pentru a fi europeni şi een atitudinea faţă de valorile de patrimoniu cultural.
Chestia cu vopsitul-de-orice este o boală mai veche a frutsrărimii autohtone, hai să-i zicem sindromul bunului gospodar . O eente2lneam pe vremuri een fabrici şi uzine, unde totul, dar totul, era scufundat een vopsea, pe armonii de verde-albastru-negru-maro. Nu conta că vopseaua se dădea peste altă vopsea mai veche care se scorojea, sau că era dată direct peste rugina necurăţată. Gestul contează, spune o eenţelepciune din bătre2ni.O mai eente2lneam een faţa blocului, unde unele borduri, pe2nă deunăzi banale, deveneau minunate piese vopsite, alb sau galben-diafane. O eente2lneam şi een scara blocului, unde, mai eente2i vopseaua ve2rtoasă eennobila balustrada, pentru ca mai apoi, pentru a ascunde stropirea iremediabilă a pardoselii, se extindea parşiv, de2nd mozaicului lustruit o nouă eenfăţişare, cu margini stre2mbe de duco negru, sau maro. Dar toate acestea intrau een conştiinţa te2nărului bărbat rome2n eencă din vremea Servirii Patriei, ce2nd, tropăind pe coridoarele parfumate ale cazarmelor, nu putea să nu observe că totul era vopsit şi revopsit peenă la imposibil.cenarmat deci cu o astfel de cultură generală a spoielii (sau DE spoială), omul providenţial nu putea dece2t să urmeze exemplul eenaintaşilor, recidive2nd mereu şi mereu pe aceeaşi obsesie, că Universului i-ar mai lipsi doar eencă un pic de vopsea, ca să fie perfect. Mă uit cu drag la ste2lpii noştri vopsiţi verde, deşi sunt din beton. Privesc cu drag la gărduleţele de toate soiurile posibile, ce apără maşinile de pe trotuar eempotriva pietonilor, vopsite desigur şi ele regulat, fie mov, fie negre, fie verzi, fie argintii după dispoziţia sufletească a momentului. Şi nu pot să nu exclam extaziat. Yesss! Paranoia a triumfat een cele din urmă! Nimic nu a rămas la voia eente2mplării, nimic nu a scăpat vigilenţei spiritului gospodăresc!Vopsesc, deci exist.