Informare meteo de vânt şi ninsori în zona de munte a judeţului Suceava, începând de miercuri seara până vineri la amiază. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona de munte se vor înregistra precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În cursul zilei de joi şi în noaptea de joi spre vineri se va depune un strat nou de zăpadă. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 60…70 km/h, iar pe crestele înalte rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări temporare ale vântului cu viteze de 50…60 km/h vor fi înregistrate şi în restul judeţului.
