Singurul planetariu privat din România se află la Horodnic de Jos şi îi aparţine suceveanului Dimitrie Olenici. Cu toate că s-a pensionat, fostul muzeograf astronom al Observatorului din Suceava continuă să ne uimească. Străinii îl plătesc să facă cercetare ştiinţifică în laboratorul său de la ţară. Anul acesta, Dimintrie Olenici va prezenta rezultatele obţinute la un congres găzduit de prestigioasa universitate Yale din SUA. Şi asta nu este tot. Astronomul şi-a construit o piramidă în curtea casei ca să se energizeze. Urmăriţi parte dintr-un amplu reportaj care va fi difuzat integral duminică, la emisiunea “Între oameni”, realizată de Oana Şlemco.
