Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit, cu două autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din cartierul Burdujeni-sat al municipiului Suceava. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau sub acoperișul unei magazii și al bucătăriei de vară, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie. Au fost afectate interiorul magaziei și bucătăriei de vară, iar pompierii au reușit să salveze casa de locuit. Din primele cercetări, se pare că incendiul a izbucnit de la coșul de fum care nu era izolat corespunzător.

