Serviciul Județean de Ambulanță Suceava a înregistrat peste 35.000 de solicitări, de la începutul anului până în ultima săptămână a lunii iulie. Din păcate, 20 la sută dintre apeluri au fost efectuate în mod abuziv sau de persoane care nu aveau nevoie de ajutorul salvatorilor. O femeie din zona Fălticeni sună frecvent la 112 și se preface că este bolnavă pentru ca ambulanța să vină să se aducă la oraș ca să cerșească. Alte persoane cer ajutorul salvatorilor de la Ambulanță după ce consumă băuturi alcoolice pentru a fi transportați, nu la spital, ci acasă.

