Ministerul Educației le-a cerut unităților de învățământ să publice pe site-urile proprii rata de vaccinare în rândul personalului. Unele școli din județul Suceava s-au conformat deja, altele nu. Din datele afișate până acum reiese că numărul celor imunizați este mai mare în liceele de prestigiu. În top trei se află Colegiul Național „Nicu Gane” de la Fălticeni, cu o rată de vaccinare 80,6%, Colegiul Național „Petru Rareș” cu 74,28% și Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava cu 72,72%. La polul se află Colegiul „Andronic Motrescu” de la Rădăuți cu 33,33% și Liceul Tehnologic „Ion Nistor” de la Vicovu de Sus cu o rată de imunizare de 37,22%.

