Spitalul de Boli Cronice de la Siret și-a rezolvat problema lipsei de personal mulțumită unor medici ucraineni, care fac naveta din țara vecină ca să salveze vieți în România. Salvatorii spun că naveta nu este ușoară și nu din cauza distanței, ci din cauza aglomerației de la Vamă. Chiar și așa, doctorii sunt mulțumiți și spun că se simt respectați. Salariile pe care le oferă statul român sunt și de patru ori mai mari decât cele din Ucraina. Autoritățile locale au numai cuvinte de laudă la adresa medicilor navetiști fără care nici Centrul de Vaccinare din Siret n-ar fi putut să funcționeze. Urmăriți un reportaj realizat de Oana Șlemco și Cătălin Ciobanu.

