Voluntarii EGGER România, prima dată față în față cu copiii pe care îi sprijină an de an

Prieteni și mentori de la distanță timp de cinci ani, o echipă de voluntari de la EGGER România și cei 37 de copii beneficiari, aflați în sistemul de protecție, s-au întâlnit față în față pentru prima dată la Casa Ioana din Botoșani. Co toții au petrecut o zi împreună, în care au participat la ateliere, au socializat, dar mai important decât orice, s-au cunoscut și s-au împrietenit.

Astfel, copiii beneficiari și voluntarii de la Egger România au petrecut o zi împreună în care au participat cu toții la un atelier de gătit. Conform specialiștilor, a găti împreună înseamnă comunicare și lucru în echipă, dar cel mai des, înseamnă bucuria rezultatului final. Au stabilit împreună că vor pregăti o gustare de după amiază, care a cuprins platouri reci cu tot felul de bunătăți pentru care și-au pus la încercare imaginația, atunci când le-au decorat. Răsfățul dulce, pe de altă parte, l-au gătit chiar ei, cu rețeta în față și sub atenta supraveghere a trainerului, iar pentru a se răcori după activitate, au preparat și o delicioasă limonadă.

În cadrul atelierelor lucrative, copiii, adolescenții și voluntarii de la Egger au avut activități de socializare și lucru manual sub îndrumarea altor traineri specializați în astfel de activități. Între altele, de exemplu, la finalul unuia dintre ateliere, fiecare a rămas cu câte un breloc pentru chei sau o decorațiune pentru ghiozdan, realizate 100% de mâinile lor.

Conform directorului Fundației Casa Ioana, Cristian DUMBRĂVEANU, activitatea de la sfârșitul săptămânii este un foarte bun exemplu pentru ceea ce copiii și adolescenții beneficiari ai fundației au nevoie în așa fel încât să li se asigure o dezvoltare armonioasă. Pe lângă condiții de trai foarte bune oferite în centrele în care trăiesc, socializarea și dezvoltarea de apritudini sunt esențiale.

Autor

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close