Suceveanul Rafael Barac-Bologa, vicepreședinte al Consiliului Tineretului din România

Tânărul sucevean Rafael Barac-Bologa a fost ales, de Adunarea Generală, vicepreședinte în Consiliul Tineretului din România, anunță Consiliul Județean al Elevilor Suceava. Potrivit sursei citate, nu este pentru prima dată când acesta reprezintă tinerii la nivel național, el fiind, pe parcursul ultimilor patru ani, atât vicepreședinte în Consiliul Național al Elevilor, cât și președintele structurii județene. Săptămâna trecută, în perioada 15-18 septembrie, în municipiul Cluj, s-a desfășurat Summit-ul Tinerilor 7.0, în cadrul căruia a avut loc Adunarea Generală a Consiliului Tineretului, unde s-au desfășurat alegerile pentru Biroul permanent de conducere, dar și dezbateri despre problemele importante pe care tinerii din România le întâmpină. Viața civică activă a tinerilor, participarea acestora ca cetățeni activi, susținerea tinerilor antreprenori, promovarea sustenabilității de mediu și a grupurilor asociative de tineret sunt doar câteva dintre obiectivele propuse de tânărul sucevean în cadrul candidaturii sale.

Autor

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close