Până la sfârșitul acestui an, Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” va avea un nou regulament pentru vizitarea pacienților internați. Managerul Alexandru Calancea a explicat că vizitele nu se vor mai face ca înainte de pandemie. Numărul aparținătorilor care vor ajunge în saloanele bolnavilor va fi mai mic. Cei care vor dori să obțină informații cu privire la diagnostice, evoluția stării de sănătate și tratamentul pacienților se vor putea întâlni cu medicii curanți în zona de recepție a unității medicale unde vor fi amenjate trei birouri.

