Spectacolul „Azilul”, cea mai nouă producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, va avea premiera sâmbătă, 11 februarie, la ora 19:00. Realizat în parteneriat cu Școala Doctorală de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte ”George Enescu” Iași, „Azilul” este primul spectacol coregrafic produs de Teatrul Municipal ”Matei Vișniec ” Suceava. Spectacolul este parte a manifestărilor prilejuite de împlinirea a 635 de ani de atestare documentară a Sucevei, organizate de Primăria municipiului Suceava și Consiliul Local.

