Județul Suceava are 114 localități, însă doar patru comune sunt conduse de femei primar. Doamnele care au fost alese în fruntea administrațiilor locale au acceptat provocările funcțiilor. Fac eforturi ca să atragă fonduri pentru școli și grădinițe, pentru introducerea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, merg pe șantiere ca să urmărească lucrările și intervin la inundații sau incendii. Din garderoba lor nu lipsesc pelerina de ploaie, cizmele de cauciuc sau casca de pompier. Primarii de la Voitinel, Berchișești și Baia, Maria Pleșa, Violeta Țăran și Maria Tomescu și-au spus poveștile la emisiunea „Între oameni”, realizată de jurnalista Oana Șlemco. Interviul integral va fi difuzat sâmbără, de la ora 18.00.

