Codul Portocaliu de ninsoare și viscol s-a simțit cel mai tare în trafic. Mulți șoferi și-au schimbat cauciucurile cu cele de vară și s-au aventurat să iasă pe șoselele acoperite cu gheață și zăpadă. Ambuteiajele au fost la ordinea zilei, astfel că distanțe care se parcurg în condiții normale în jumătate de oră s-au făcut în de două sau de trei ori mai mult timp. Nici drumarii nu au făcut față ninsorii necontenite, spre disperarea șoferilor. Codul Portocaliu a fost prelungit până joi la ora 14 în județele Botoșani, Iași, Vaslui și zona joasă a județelor Suceava, Neamț și Bacău.

