Peste 1.500 de salariați din Educație au ieșit din nou în stradă, în municipiul Suceava, la o zi după ce Guvernul a publicat un memorandum prin care acceptă o parte dintre revendicările greviștilor. În a XI-a zi de proteste, profesorii rămân fermi pe poziție și refuză să se întoarcă la cursuri pe motiv că memorandumul este un document care nu are valoare juridică și nu poate fi atacat în instanță. Pe de altă parte, liderii de sindicat acuză Inspectoratul Școlar Suceava că face presiuni pe salariații din secretariatele școlilor ca să vină la serviciu și să întocmească fel de fel de situații statistice. Conducerea Inspectoratului respinge această acuzație.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.