Un român stabilit în America vine acasă, la Cornu Luncii, în fiecare an și lucrează gratuit pentru comunitate. Americanu’, cum îl știe toate suflarea comunei, iubește munca și oamenii. A tăiat gardul viu al primăriei așa cum a învățat în America, a astupat gropile care îi puneau în pericol pe șoferi, a pus umărul la construirea unor monumete istorice și a reparat locurile de joacă. Spune că acesta este felul său de a-și manifesta patriotismul. Primarul comunei, Gheorghe Fron, îl consideră un exemplu pentru comunitatea locală și din acest motiv i-a conferit americanului titlul de cetățean de onoare.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.