Centura Gura Humorului: proiectare în șase luni, execuție în 30 de luni

Studiul de fezabilitate pentru centura ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost finalizat, după ce a avut loc ultima dezbatere publică pentru obținerea acordului de mediu. Urmează aprobarea documentației de către Ministrul Transporturilor și apoi aprobarea în Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru a se scoate la licitație execuția lucrărilor. Centura ocolitoare a orașului Gura Humorului va avea 10,14 kilometri și se va construi pe raza comunelor Păltinoasa și Capu Câmpului și a orașelor Gura Humorului și Frasin. „Proiectul nu va avea un impact negativ asupra factorilor care determină menținerea integrității ariilor naturale protejate de interes comunitar din zona amplasamentului”. Precizarea vine în contextul în care traseul se apropie de aria naturală Râul Moldova, desemnată pentru a proteja o specie de vidră de apă, patru specii de broaște și șase specii de pești de interes comunitar.

Autor

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts Editor Coordonator Programe TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un comentariu

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close