Numeroși tineri din parohiile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au răspuns și anul acesta invitației de a se implica activ prin sport și mișcare, în cadrul Campionatului de fotbal „Cupa Mușatinilor”, care a ajuns la ediția a III-a. Se continuă astfel o tradiție prin care activitățile sportive organizate de Biserică contribuie la menținerea unei vieți sănătoase și la dezvoltarea tinerilor, prin punerea în practică a unor valori morale și religioase.
Autor
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

