Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava a obținut titlul de Școală UNESCO, devenind astfel membru al unei prestigioase rețele globale de instituții de învățământ care promovează valorile și principiile Constituției UNESCO. Prin această titulatură, prestigiosul colegiu sucevean s-a angajat să promoveze activități educative pe teme care vizează prioritățile UNESCO, precum cetățenia globală, cultura păcii și a non-violenței, dezvoltarea durabilă, educația interculturală și de promovare a patrimoniului cultural. La nivelul județului Suceava sunt, de acum, trei școli UNESCO, iar în țară, aproximativ 100.
Autor
-
View all posts Editor Coordonator Programe TVCătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

