În ultima ședință din 2023, Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de consolidare a versantului Zamca. În primăvara acestui an, alunecările de teren au afectat o parte din clădirile Școlii Creștinte Filadelfia. Ședința nu a fost lipsită de discuții aprinse. Consilierul local social – democrat Dan Cușnir consideră că lucrările de stabilizare a versantului trebuiau făcute înainte de aprobarea construirii blocurilor care ar fi reactivat alunecările. În replică, primarul Ion Lungu a declarat că aprobările s-au dat cu respectarea legislației în vigoare.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

