Mai multe mașini parcate pe marginea străzii Slătioarei, din municipiul Suceava, au rămas blocate într-un strat gros de gheață. Problema a fost cauzată de o avarie neremediată timp de aproape două zile. Apa s-a scurs printre roțile autoturismelor și a înghețat, după ce temperaturile exterioare au scăzut până la minus 16 grade.
Autor
-
View all posts Producător RTV (știri)Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor.
În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei.
În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles.
În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”.
În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

