Căldura din Bazarul municipiului Suceava a fost testată de viceprimarul Lucian Harșovschi. Comercianții din bazarul din Lunca Sucevei, dar și cumpărătorii sunt mulțumiți de modul cum funcționează sistemul de încălzire în complexul comercial, sistem care a fost pus în funcțiune luna trecută. Lucrările vor fi recepționate pe 25 ianuarie, iar până atunci vor mai fi făcute o serie de intervenții la sistem.
Lucian Harșovschi – viceprimar
Mergem puțin în centru comercial Bazar, unde facem teste la căldură, sau de fapt verific cum e cu căldura în acest centru comercial.
Ea a fost pornită din luna decembrie și pe 25 ianuarie trebuie făcută recepția finală.
Vom sta de vorbă și cu colegii mei de aici, de la Bazar, dar foarte important, vom sta de vorbă și cu oamenii să vedem cum consideră ei că este,dacă este o schimbare sau nu și, bineînțeles, dacă sunt și alte îmbunătățiri care trebuie făcute. O investiție undeva la aproape 6 milioane de euro, sperăm să dăie randament. Verificăm imediat cum merg lucrurile.

