Echipa de handbal Juniori 1 a clubului CSU Suceava a reușit o nouă performanță. Jucătorii antrenați de Vasile Boca au câștigat turneul internațional Baia Mare Winter Cup în detrimentul campioanei Ungariei la această categorie de vârstă, Ferencvaros.
CSU Suceava a făcut deplasarea la Baia Mare cu doar 10 jucători. Antrenorul Vasile Boca n-a putut conta în Maramureș pe cei mai buni dintre juniorii 2 ai clubului, care au participat în același timp la Cupa Fulgilor de Nea, un turneu puternic organizat de clubul Potaisa Turda. La turneul internațional de juniori 1 de la Baia Mare, pe lângă CSU Suceava, locul 1 în seria F, au mai participat gazdele de la Academia de Handball Minaur, locul 1 în seria F, CSM Ploiești, locul 2 în seria C și Ferencvaroș Budapesta, campioana Ungariei.
Cele patru echipe au jucat după sistemul fiecare cu fiecare. Formația antrenată de Vasile Boca a învins Minaur Baia Mare cu 45 la 41 și CSM Ploiești cu 49 la 34 și a remizat în compania celor de la Ferencvaroș cu scorul de 32 la 32. La final, CSU Suceava s-a clasat pe primul loc la egalitate de puncte cu Ferencvaroș, dar cu golaveraj superior.
Universitarii au obținut și un premiu individual, Teodor Ilucă fiind golgheterul turneului cu 29 de goluri înscrise în trei meciuri.
Echipa de juniori 1 a clubului CSU Suceava va relua campionatul intern cu un meci pe terenul celor de la CSM Bacău.
Partida va avea loc vineri de la ora 14.

