Judecătoarea acuzată de trafic de droguri și corupție a fost trimisă în judecată

Ministerul Public a anunțat trimiterea în judecată a trei inculpați în dosarul judecătoarei de la Tribunalul Suceava. Judecătoarea este acuzată de trafic de droguri de mare risc, de furnizarea de informații confidențiale unor traficanți, punerea în pericol a operațiunilor DIICOT și favorizarea infractorilor. Alte două persoane implicate în dosar au fost și ele deferite justiției.

Judecătoarea de la Tribunalul Suceava acuzată de trafic de influență, de ținere, consum și trafic de droguri de mare risc, furnizarea de informații din dosarele DICOT unor traficanți și de ținerea de droguri în propria locuință a fost trimisă în judecată, a transmis Ministerul Public. Alături de aceasta au fost trimise în judecată și alte două persoane. Cel de-al doilea inculpat este acuzat că i-a dat mită judecătoarei atât în mod direct cât și prin intermediul altei persoane. O serie de bunuri și foloase necuvenite cu scopul de a obține o hotărâre judecătorească favorabilă.
Într-un dosar al Tribunalului Suceava în care a fost trimis în judecată, cel de-al treilea inculpat este acuzat de trafic de influență,
după ce a pretins de la o persoană sumă de 30.000 de euro, bani pe care i-a și primit, pentru a-și exercita influența asupra magistraților de la Curtea de Apel Suceava în vederea obținerii unei soluții de achitare pentru o persoană trimisă în judecată. De altfel. Este acuzat și de deținere, consum și trafic de droguri de mare risc.

Autor

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. A absolvit în prima generație masterul Comunicare, Media și Industriile Creative la la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts Editor Coordonator Programe TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close