Dacă nu vor fi contestații, în 14 februarie va fi semnat contractul de 20,8 milioane de euro pentru 50 de autobuze electrice pentru transportul public metropolitan în jurul municipiului Suceava. Atât lotul pentru autobuze mari, cât și cel pentru microbuze au fost adjudecate aceleiași asocieri de firme, condusă de societatea care a adus în municipiul Suceava primele autobuze electrice. Proiectul prevede și amplasarea a 58 de stații de încărcare standard și rapide.
S-a adjudecat licitația pentru 50 de autobuze în transportul metropolitan. Valoarea totală a contractului cu tot cu TVA este 103.037.965,55 lei, 20 milioane de euro, peste 20 milioane de euro. Dacă nu vor fi contestații, de azi într-o săptămână, pe data de 14 februarie vom semna contractele.
Primele autobuze electrice pentru zona urbană funcțională care cuprinde municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Șcheia, Moara, Bosanci, Ipotești, adâncata Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți, care se asigure transportul public între aceste localități ar putea fi aduse în termen de șase luni de la semnarea contractelor.

