Cinci boxeri de la CSM Suceava și ACS Șomuz Fălticeni vor participa, în perioada 11-18 februarie, la turneul internațional Dracula Open 2024. La competiția care va avea loc în Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești sunt așteptați sportivi din 26 de țări.
Noul sezon din boxul românesc va debuta săptămâna viitoare cu turneul internațional Dracula Open 2024. Competiția va avea loc în perioada 12-19 februarie, în sala sporturilor Olimpia din Ploiești și va reuni la start sportivi din 26 de țări. Printre aceștia se numără și 5 pugiliști suceveni.
Clubul Sportiv Municipal Suceava va fi reprezentat la competiția din Prahova de Șerban Ioan Stoica și Constantin Vodă. Cei doi sportivi pregătiți de antrenorul Andu Vornicu au câștigat titlul național de cadeți anul trecut la categoria 40 de kg și respectiv 42 de kg. La Dracula Open 2024 vor participa și trei sportivi de la ACS Șomuz Fălticeni, antrenați de Vasile Nistor. Este vorba despre vicecampioana națională de junioare Marina Apetroie, la categoria 57 de kg, și Iulian Buletică, la categoria 57 de kg, și Sebastian Bombă, la categoria 67 de kg. Ultimii doi sunt multiplu medaliați în competițiile naționale și internaționale din 2023.

