Atenție la leziunile mucoasei bucale pentru că pot să fie simptome ale unor afecțiuni precum infecții, boli autoimune sau chiar cancer oral.
Atenție la leziunile mucoasei bucale pentru că pot fi simptome ale unor afecțiuni grave, infecții, boli autoimune sau chiar cancer oral.
Leziunile la nivelul cavității orale, așa cum știm, sunt leziuni la nivelul dinților, carie dentară, boală parodontală, dar ceea ce nu știu mulți dintre pacienții noștri este că la nivelul cavității orale avem o mucoasă, o mucoasă care o putem găsi atât la nivelul gingiilor, la nivelul limbii, la nivelul bolții palatine și o mucoasă care se extinde spre faringe. Și atunci această mucoasă poate suferi o multitudine de leziuni.
Și aici putem clasifica aceste leziuni ca fiind leziuni albe, care le descriem ca fiind albicioase, bineînțeles, și leziuni de culoare roșie. De cele mai multe ori, pacientul, atunci când își face periajul dentar, fie dimineața, fie seara, este recomandat ca el să se autoexamineze în oglindă și să uite la toată mucoasa acestei cavități orale și nu numai la nivelul dinților. Și orice modificare pe care o vede, se poate adresa unui medic de familie sau unui medic stomatolog care să îl examineze și să îl trimită, dacă este nevoie mai departe, la specialistul în chirurgie orală și maxilofacială. Leziunile care apar la nivelul cavității orale, de cele mai multe ori, sunt expresia unor boli generale. De multe ori, în practica mea personală, medicală, am descoperit pacienți care aveau HIV și nu știau că au HIV. și aveau o leziune specifică la nivelul cavității orale.
Pacienți care se prezintă cu o mucoasa a limbii foarte netedă, depapilată, care suferă de o anemie și nu știau și atunci au fost adresați unui medic specialist și au beneficiat de un tratament adecvat. Sau chiar leziuni care le-am trimis fie către medicul alergolog sau medicul dermatolog sau reumatolog care tratează un grup de boli autoimune.
De cele mai multe ori, aceste leziuni albe pot evolua iar acum este la modă, toată lumea suferă de o boală autoimună, stresul, alimentația care ne influențează viața de zi cu zi și apariții acestor boli din ce în ce mai frecvente și anume bolilor autoimune. Și aici vorbim despre leucoplazie, despre lichenul plan și multe dintre ele au importanță la nivelul cavității orale pentru că ele se pot transfera într-un cancer oral mai târziu. Și atunci o parte din aceste leziuni albe și roșiatice sunt considerate și leziuni pre canceroase.
Monitorizarea și identificarea precoce a acestor leziuni pot facilita diagnosticul și tratamentul în stat de incipiente, îmbunătățind astfel șansele de recuperare.
Ceea ce trebuie să știe pacientul este că în momentul în care avem o leziune de culoare roșie sau alternează o zonă roșie cu o zonă albicioasă, de obicei este considerată ca o leziune pre canceroasă. Restul leziunilor care sunt, sunt leziuni cu un potențial, adică au capacitatea dar nu este musă să ajungă într-un cancer oral. Deci este bine să ne prezentăm la specialistul. Noi în România nu avem specialiști în patologie orală cum există în alte țări stomatologi care fac strict medicină orală. Și atunci în România avem chirurgul oromaxilofacial care face această subramură a specialității de chirurgie orală. Și în momentul respectiv poate beneficia de un diagnostic, de un plan de tratament, uneori poate este nevoie și de o biopsie în care să vedem chiar și celulele la nivelul microscopului și să putem direcționa, să spunem, pacientul în conduita terapeutică. Sunt situații, de exemplu, am avut, cum ați spus dumneavoastră, chiar mai multe paciente care aveau tot felul de papiloame care se manifestau, adică niște excrescențe ca fiind niște tumori benigne la nivelul cavității orale.
Și de multe ori aceste papiloame sunt determinate și de infecțiile cu virus papilom uman. Și atunci e bine ca pacienta să știe să nu există alte leziuni și în alte sisteme de organe, cum este sistemul genital.
Conduita terapeutică, de exemplu, în momentul în care noi ne confruntăm chiar și cu un cancer oral, este și identificarea infecției cu organele.
Acest virus, pentru că de cele mai multe ori el este implicat și există o formă a acestui virus care poate determina și cancerul orofaringean. Și atunci este bine să fie și o investigație generală, pentru că în momentul de față vorbim de o medicină holistică, o medicină care e integrativă și nu putem lua doar, nu știu, segmentul nostru, cavitatea orală, segmentul genital,
a obstetricianului și a ginecologului. Trebuie să gândim într-un ansamblu. Această rubrică v-a fost oferită cu sprișinul Dentalis.