În prima săptămână a Postului Mare, o slujbă deosebită și rar întâlnită a avut loc în Paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Înalt Preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a condus Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite. Această slujbă, cunoscută și sub numele de Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, este un prilej rar în timpul Postului Mare, fiind oficiată de luni până vineri, cu excepția zilelor aliturgice și a Praznicului Bunei Vestiri.
Alături de Înalt Prea Sfinția sa, Calinic, au fost prezenți și alți slujitori ai bisericii, printre care Arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, Arhimandritul Serafim Grigoraș, stareț al mănăstirii, Părintele Adrian Popa, consilier al sectorului colportaj bisericesc și Părintele Ciprian Constantin Blaga, consilier eparhial al sectorului editură și tipografie. Răspunsurile liturgice au fost asigurate de grupul psaltic Dimitrie Suceveanu, al Catedralei Arhiepiscopale. Într-o învățătură special pregătită pentru această ocazie și publicată pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a evidențiat istoria și semnificația liturghiei darurilor mai înainte sfințite. Această slujbă are origini vechi și a fost oficializată în timpul sinodului de la Laodiceea, din secolul al IV-lea, după care a fost sistematizată în scris de către Sfântul Grigorie cel Mare, în secolul al VII-lea. Este sigur că a apărut inițial în Orient, fie în jurul Ierusalimului, fie în Siria, fie în Imperiul Bizantin.
Rânduiala ei s-a conturat în secolele V-VI ulterior hotărârilor sinodului de la Laodiceea. Ea este atestată pentru prima dată într-o cronică pascală de origine alexandrină, scrisă în 645.În această cronică se menționează că heruvicul liturghiei darurilor mai înainte sfințite, acum puterile îngerești, a fost introdus în cult de Patriarhul Serghie al Constantinopolului în 617. Definitivarea tipicului liturghiei darurilor mai înainte sfințite a avut loc în cursul secolului al VII-lea, deoarece sinodul Trulan, de la 692, consfințea prin canonul 52 întrebuințarea și generalizarea ei.
Astfel, liturghia darurilor urma să se săvârșească în toate zilele postului 40-mii, în afară de sâmbătă și duminică și de bunavestire.
Se arată în cuvântul în al preasfinției sale, Calinic, în încheierea cuvântului său, În al preasfințitul a subliniat importanța centrală a lui Hristos în viața bisericii și în cultul creștin.
Liturghia darurilor mai înainte sfințite servește ca un legător între păstrarea sfintelor daruri și împărtășirea credincioșilor, subliniind astfel esența credinței creștine. Este de menționat că în cadrul acestei liturghii sunt folosite daruri sfințite la liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, oficiate în sâmbăta și duminica precedente.
