Aproximativ 300 de oameni au fost ”Împreună, prieteni”, joi, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, într-un eveniment care a marcat Ziua Mondială a Sindromului Down. Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a petrece împreună câteva ore pline de muzică, dans, desen și interacțiune.
Asociația Sindrom Down Suceava ne-a invitat joi, pe 21 martie 2024, să ne alăturăm evenimentului ”Împreună Prieteni”,în intervalul orar 12:30-15:00, marcând Ziua Mondială a Sindromului Down. Proiectul dezvoltat de Asociația Sindrom Down Suceava, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Suceava și al Primăriei Municipului Suceava, a avut ca scop marcarea Zilei Mondiale a Sindromului Down, prin activități educative și cultural-artistice pentru copiii cu sindrom Down.
Prin acest eveniment ne-am propus sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele persoanelor diagnosticate cu sindromul Down și să combatem discriminarea acestora. Acțiunea a cuprins momente de muzică, echitație, desen și dans, susținute de grupuri și de copii de la școlile din municipiul Suceava, intervenții ale partenerilor și autorităților publice și diverse activități interactive pentru copii, a subliniat Radu Cucuruzeac, președintele Asociației Sindrom Down Suceava.
Acești copii ai soarelui, cum sunt denumiți la nivel mondial, iubesc oamenii și oferă dragostea lor necondiționată. Noi, părinții copiilor cu sindrom Down, nu cerem decât să colaborăm împreună pentru respectarea unor drepturi fundamentale a copiilor. Prin evenimentul de azi ne-am propus să vă arătăm că acești copii și tineri sunt un număr mare la Suceava, vă iubesc necondiționat și trebuie să meargă la școală, la formare și la un loc de muncă alături de copiii și tinerii dumneavoastră.
La eveniment au participat copii cu sindrom Down, elevi ai școlilor din municipiul Suceava, studenții ai Universității ”Ștefan cel Mare” și reprezentanții ai administrației publice locale și jurețene,
ai ONG-urilor și unor săli de sport, care împreună au susținut cauza copiilor afectați de sindromul Down.
Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Asociația Istitutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Asociația Județeană ”Sportul pentru Toți” Suceava, Asociația Blijdorp România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Un eveniment manifest, am spus noi, pentru educație și normalitate, pașnic, cu multă iubire, așa cum copiii cu sindromul Down
ne învață pe toți să iubim, să îmbrățișăm gratuit, fără să așteptăm nimic înapoi. Acești copii merită să învețe în școlile de masă, de fapt acesta e mesajul care vrem noi să-l transmitem. Acești copii au dreptul la a învăța o meserie și ulterior să se angajeze. Ce poate să fie mai frumos decât să vedem aici peste 200, putem spune 200, chiar 300, cred că, de tineri și oameni care au venit, să vadă ce se întâmplă. Astăzi, 21 martie, iată, nu numai Ziua Internațională a Poeziei, ci și Ziua Mondială a Sindromului Down.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, al cărei scop este de a crește gradul de conștientizare privind problemele pe care le întâmpină pacienții cu sindrom Down și familiile acestora la capitolul integrare socială și îngrijire medicală adecvată.