Spitalului Clinic Județean Suceava a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare. Consilierii județeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico – economici ai unui proiect de aproape 70 de milioane de lei, care vizează, în linii mari, extinderea Unității de Primire a Urgențelor și compartimentului de Anestezie și Terapie Intensivă, precum și amenajarea unui restaurant pentru pacienți și vizitatori. Toate aceste investiții au fost prevăzute în planul managerial prezentat de managerul Alexandru Calancea, în 2022, la concursul de fixare pe post.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat în cea mai recentă ședință a deliberativului județean
că Spitalul Clinic Sfântului Ioan cel Nou pregătește documentația pentru implementarea unor investiții în valoare de 70 de milioane de lei.
„70 de milioane înseamnă aproape 15 milioane de euro. Extinderea UPU, aici este vorba de supraetajare, din câte știu, noi am discutat la fața locului, circa 100 de metri pătrați, sala de poli-traumă despre care noi am mai vorbit, au cerut, pentru că SMURD e de aici încolo funcțional, platforma, deci heliportul funcționează, politraumă se adresează în special celor care suferă accidente și nevoie de două sau trei echipaje de medici să intervină pe un pacient în același timp. Și atunci există această nevoie de dotare pentru politraumatisme. Și au venit cu această solicitare, noi suntem de acord, extinderea ATI-ului, dublarea suprafeței ATI-ului, și aici e vorba și de o zonă amenajată pentru arși. La fel, susținem aceste investiții atât de importante la Spitalul Clinic de la Suceava, de asemenea, extinderea blocului alimentar și amenajarea unei zone, unui restaurant civilizat pentru pacienți, pentru aparținători și pentru personalul medical din spital,
și mutarea personalului TESA la etajul 11 și amenajarea spațiilor corespunzătoare acolo pentru ei.”

