Stadionul Areni, la dispoziția cluburilor de juniori

Stadionul Areni va fi pus la dispoziția tuturor cluburilor de fotbal din municipiul Suceava pentru competiții și alte evenimente. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi. Acesta a solicitat, totodată, efectuarea unei expertize la stadion pentru a vedea starea tribunelor.

Viceprimarul Lucian Harșovschi s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții mai multor cluburi de fotbal din municipiul Suceava.
Cu acest prilej edilul i-a asigurat pe cei prezenți de sprijinul municipalității și i-a informat că pot folosi Stadionul Areni pentru competiții și alte evenimente.

“Se tot discută de fotbal. Suceava trebuie să aibă o echipă de fotbal și pe bună dreptate, dar până avea o echipă de fotbal trebuie să avem o pepinieră și trebuie să avem copii, elevi care să demonstreze, să facă mișcare și să vină să sprijine Suceava într-o perspectivă, ce mi-a plăcut și deja se întâmplă. Stadionul, care acum e așa cum e, dar are o suprafață de joc foarte bună, se pune la dispoziția tuturor cluburilor pentru competiții sportive în primă fază, tot ce înseamnă competiții. După care, dacă permite și putem face un calendar și să nu ne călcăm în picioare și, bine înțeles, atunci când nu e vreme foarte, foarte rea, să fie inclusiv poate altfel de competiții, altfel de, nu știu, antrenamente mai oficiale. Nu putem să-l dăm la dispoziție total pentru că sunteți aici șase, da? Mai este cineva care lipsește șapte cu LPS-ul sunt opt, și avem un singur stadion în moment de față. Ideile și soluțiile trebuie să vină de la voi. Dacă vă putem ajuta! Puteți spune, pot spune, ”mă, nici nu mă interesează să dați stadionul, că eu joc, nu știu, în altă parte”. Nu înseamnă că ești corect din punctul meu de vedere. Acei copii trebuie să facă mișcare. Astăzi am dat, de fapt, luni, e miercuri deja, și am rugat să fac o expertiză acestui stadion. Tot se aude că trebuie dărâmate tribuna 2, peluza și așa mai departe. Nu a fost vorba niciodată de dărâmat. Și au fost anumite restricții puse. Eu chiar cred că acest stadion, puțin aranjat, poate să ne ajute. Poate să ne ajute. Aranjat, frumos, cu scaune.

Da, când vom avea echipe și sperăm noi să avem echipe, trebuie un stadion nou. Eu nu fac promisiune de stadion nou, pentru că trebuie să fie și ceva fezabil. De felul meu, eu sunt om de cuvânt, iar promisiunea dată devine obligație. Dar asta pot să promit, că acest stadion să-l aranjăm cum trebuie, cu scaune, reparat. Se pune o șapă dacă rezistă, și se face expertiză. Chiar e un stadion ok. Și dacă scăpăm și de zgura asta de lângă și pot pune cauciuc, copiii să facă mișcare. Eu sunt dispus, spunem de la zero, să construim ceva. Dar construim ceva fezabil, pas cu pas, în așa fel încât să avem o echipă.”

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Daniel Vatamanu

    Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close