Ostrovanu, campion intercontinental ISKA

Andrei Ostrovanu a câștigat titlul de campion intercontinental ISKA, într-o gală desfășurată la Baia Mare. Luptătorul sucevean l-a învins pe americanul Omar Moreno, după un meci spectaculos, încheiat prin knockout în runda a doua.

Nu are cum să mai continue, victorie pentru Ostrovanu în această seară. Câștigă titlul intercontinental după ce a fost de două ori pus la podea.
Andrei Ostrovanu a câștigat titlul de campion intercontinental ISCA la categoria super mijlocie, după ce l-a învins pe americanul Omar Moreno în cadrul galei Dynamite Fighting Show de la Baia Mare. Luptătorul sucevean a reușit cea mai spectaculoasă revenire anului în kickboxing-ul mondial, câștigând meciul prin knockout în repriza a doua după ce, cu câteva secunde înainte, a fost numărat de două ori.
Iată ce a spus Andrei Ostrovanu la finalul meciului: ”Am avut o luptă de neuitat pentru titlul intercontinental ISCA. Am condus lupta până când am fost pus la podea de două ori. Cu sprijinul incredibil al publicului am găsit puterea de a mă ridica și de a reveni în luptă. Am reușit să schimb soarta meciului și să-mi trimit adversarul la podea.

În momentul acela am știut că pot să duc lupta până la capăt, reușind ulterior să-l pun definitiv la podea. Sala a izbucnit în urale, iar eu am fost coplășit de emoție. O mare parte din putere mi-am luat-o de aici.
Mulțumesc, Baia Mare!”, a transmis Andrei Ostrovanu. Aceasta a fost a 41-a victorie în 50 de meciuri disputate de luptătorul sucevean.
Andrei Ostrovanu se pregătește în acest moment la AIO Gym Baia Mare, sub îndrumarea antrenorului Robi Petrovan.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Daniel Vatamanu

    Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close