Sâmbătă dimineața, pe 20 aprilie, un incendiu puternic a cuprins un depozit de materiale din Solca, iar flăcările au afectat și o casă din apropiere. Pompierii militari și voluntari au intervenit prompt, folosind șapte autospeciale de stingere pentru a limita și a stinge incendiul. Pompierii au salvat din flăcări o femeie care dormea. Era chiar proprietara casei, în vârstă de de 75 de ani. Incendiul a fost lichidat după aproximativ opt ore de intervenție.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, maiorul Alin Găleată, la sosirea echipajelor, depozitul era complet cuprins de flăcări, iar incendiul se răspândise și la o gospodărie din apropiere. În timp ce luptau împotriva focului, pompieri au descoperit o femeie în vârstă de 75 de ani, care dormea într-una dintre camerele case afectate. Echipa de salvare a reușit să o scoată în siguranță, iar femeia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.
“Colegii mei din echipa de evacuare salvare au pătruns în interiorul casei, care era inundată cu fum, iar într-una dintre camere au găsit-o pe proprietară, o femeie în vârstă de 75 de ani, care dormea. Salvatorii au extras-o în siguranță și, din fericire, femeia nu a necesitat îngrijiri medicale și se afla în afara oricărui pericol. Ea a fost evacuată la o vecină într-o gospodărie din apropiere. În urma incendiului, depozitul de materiale și bunurile din interior au fost complet distruse, la fel și casa de locuit și alte construcții aflate în apropiere. Cauza incendiului este în curs de investigare, iar autoritățile nu au raportat victime. Pompieri au reușit să salveze o parte din bunurile aflate în apropiere, limitând astfel totuși pierderile materiale.”
