Moldovean arestat la Suceava pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei

Un bărbat cu dublă cetățenie moldovenească și română a fost arestat la Suceava pentru trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei. Împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au documentat activitatea infracțională a acestuia. Bărbatul ar fi exploatat o persoană cu infirmitate fizică, obligând-o să cerșească în diverse localități din județul Suceava și zonele învecinate pentru a obține venituri mari. Suma obținută din cerșetorie ar fi fost însușită integral de către bărbatul cercetat.

Investigațiile au arătat că începând o lună a decembrie 2023, bărbatul ar fi exploatat victima în diverse localități din județul Suceava și din Botoșani pentru a obține venituri din cerșetorie.

În plus, s-a constatat că aceeași persoană ar fi fost exploatată în același mod și în Republica Moldova în perioada 2004-2019.
La data de 18 aprilie 2024 s-a încheiat un acord de constituire a unei echipe comune de anchetă între România și Republica Moldova, iar la data de 23 aprilie 2024 au fost efectuate percheziții domiciliare atât în județul Suceava cât și în raionul Nisiporeni din Republica Moldova. Bărbatul cercetat a fost reținut la data de 23 aprilie 2024, iar a doua zi a fost dispusă arestarea sa preventivă pentru 30 de zile de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava. Activitățile judiciare au fost realizate cu sprijinul Eurojust și SELEC, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Adriana Dascălu Bulină

    Adriana Dascălu-Bulină: realizatoare a emisiunilor ”Prima oră” (în direct, în fiecare dimineață, de la 07:00 la 08:00) și ”Acasă în Diaspora” (difuzată marțea, de la ora 20:00), are o experienţă în mass-media (radio, tv, ziar) din anul 1994. A strâns multe premii și nominalizări pentru jurnalism și implicare socială, dar crede că una dintre cele mai mari realizări ale ei este este campania ”Oprește cancerul de col uterin!”, pe care, ca fostă bolnavă, a inițiat-o în anul 2014. Pentru că, nu-i așa?, informarea și prevenția merg mână în mână pentru un stil de viață sănătos și frumos! Colegii spun despre Adriana că este o colegă foarte săritoare, care niciodată nu te lasă la greu. Experienţa acumulată îşi spune cuvântul, fiind echilibrată şi perfecţionistă. În timpul liber face sport, se relaxează cu familia și ascultă heavy metal. Este mama lui Luca, viitor mare fotbalist și este mare iubitoare de pisici și flori!

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close