Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătorită la Suceava prin slujbă și procesiune

În Duminica Floriilor, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, credincioșii s-au adunat pentru a rememora momentul Intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim, un eveniment care a unit atât clericii cât și poporul. În ajunul sărbătorii pe străzile municipiului a avut loc o procesiune dedicată acestei sărbători importante pentru creștinătate. Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic, a adus împreună clerici, oficialități județene și locale, alături de numeroși credincioși.

Înalt Prea Sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de preoți și diaconi. Corurile ”Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” și ”Dimitrie Suceveanu” au înfrumusețat liturghia cu glasurile lor. Momentul împărtășirii a fost însoțit de un cuvânt de învățătură al preotului Constantin Ciprian Blaga, care a subliniat semnificația Evangheliei pentru ziua respectivă.

Înalt Prea Sfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

“Între Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, există o legătură ființială. Și această realitate este valabilă numai în cazul Bisericii Ortodoxe. Pentru că Biserica Ortodoxă este singura biserică ce prăznuiește Sâmbăta lui Lazăr, marcând semnificația duhovnicească a acestei minuni. De altfel și impresionantul ceremonial de Florii de la Constantinopol, vă puteți imagina ce priveliște uimitoare. Șiruri nesfârșite de preoți și funcționari imperiali, care se îndreptau spre biserică purtând, ca la Sfintele Paști, cruci, lumânări și ramuri de finic, împodobite cu flori, în timp ce cântau în drum spre biserică, troparul, Învierea cea deobște, mai înainte de pătimirea Ta, încredințându-o, pe Lazăr din morți L-ai înviat Hristoase Dumnezeule.”

Credincioșii au primit ramuri de salcie și iconițe, care reprezintă praznicul împărătesc, oferite la racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitor al Bucovinei. Cu o zi înainte, în cadrul unei slujbe, la Catedrala Nașterea Domnului din Suceava, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a condus vecernia Floriilor și a binecuvântat ramurile, distribuite apoi credincioșilor.
Procesiunea a pornit apoi spre Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, însoțită de icoana Intrării Domnului în Ierusalim. Monahii, tineri în costume populare, membrii ai unor organizații religioase locale și elevi, s-au numărat printre participanți.

Pelerinajul de flori de anul acesta a avut loc în toate protopopiatele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în toate municipiile din județul Suceava. Pelerinajul acesta de Florii, chiar dacă este unul de dimensiuni mai mici față de cel care are loc în ajunul sărbătorii Hramului Catedralei Arhiepiscopale a Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, este un pelerinaj care invită credincioșii la bucuria întâmpinării și călăuzirii Mântuitorului în intrarea Sa în Ierusalim. Traseul a inclus opriri la două biserici și s-a încheiat la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde Arhiepiscopul Calinic a rostit rugăciuni și a vorbit despre semnificația tradiției.

Procesiuni similare au avut loc și în alte protopopiate din zonă. Credincioșii au fost invitați să participe la liturghia arhierească și la taina Sfântului Maslu în ziua următoare, pentru a primi harul și iertarea.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Cătălina Biholar

    Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close