Pieton accidentat mortal. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost accidentat mortal pe drumul județean care face legătura dintre Moara și Frumoasa. Șoferul care a provocat tragedia a fugit de la locul faptei și a fost găsit de polițiști două ore mai târziu. Când s-a trezit cu Poliția la poarta casei, conducătorul auto s-a baricadat în locuință. Avocatul său l-a convins să se predea. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a arătat că a consumat băuturi alcoolice. Atenție, urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional!

Nenorocirea s-a produs în dimineața zilei de miercuri 1 mai pe drumul județean care face legătură între localitățile Moara și Frumoasa din județul Suceava. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care o mașină a lovit un pieton. În urma impactului, victima în vârstă de 26 de ani a decedat, iar șoferul de 21 de ani a fugit de la locul faptei. După două ore de la producerea accidentului, șoferul a fost identificat de polițiști. Când oamenii legii au ajuns la poarta casei sale, conducătorul auto s-a baricadat în locuință.

Însă în momentul în care polițiștii au solicitat acestuia să îi însoțească, bărbatul a refuzat să părăsească proprietatea sa privată, precum și să permită accesul polițiștilor. În cele din urmă, tânărul a fost convins să se predea.

Acesta a fost preluat, a fost condus la unitate medicală, fiindu-i prelevate probe biologice. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,71 mg per litru alcool pur in aerul expirat. A fost testat și cu aparatul drag-test, rezultatul fiind negativ.

Avocatul șoferului care a provocat accidentul mortal a declarat că tânărul nu a avut intenția să fugă de la locul accidentului sau să îngreuneze ancheta polițiștilor. Șoferul susține că a aflat de la un prieten că a produs un accident rutier mortal. S-a constituit în cauza un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, dar și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Urmând a se dispune față de bărbat și măsuri procesuale.

Un cetățean britanic care locuiește în imediata vecinătatea locului în care s-a produs accidentul rutier a declarat că anul trecut a sesizat Consiliul Județean Suceava cu privire la faptul că drumul pe care s-a produs tragedia nu este sigur nici pentru șoferi și nici pentru pietoni. Bărbatul i-a cerut administratorului drumului să construiască trotuare și să asigure iluminatul stradal.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close