Elevi și cadre didactice de la Colegiul „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava s-au implicat într-un stagiu de formare în Franța, în cadrul unui proiect Erasmus, ce își are parteneri în unități școlare din Norvegia, Portugalia, Italia, Franța și Turcia. Obiectivul principal al acestui proiect a fost facilitarea integrării școlare și sociale a elevilor cu nevoi educaționale speciale, având în centrul atenției principiul egalității de șanse.
Elevi și cadre didactice de la Colegiul Alexandru Ioan Cuza din Suceava au participat recent la un stagiu de pregătire în Franța, în cadrul proiectului Erasmus, alături de unități școlare din Norvegia, Portugalia, Italia, Franța și Turcia. Scopul principal al proiectului este integrarea socială și școlară a elevilor cu cerințe educaționale speciale, prin activități menite să sporească motivația pentru învățare, să ofere consiliere și orientare în carieră, având ca principiu de bază egalitatea de șanse. Profesor inginer Ovidiu Arganișciuc,
directorul Colegiului Tehnic Alexandru Ioan Cuza din Suceava, împreună cu profesor Loredana Gașpar, coordonatoarea de programe și proiecte europene, și cu șase elevi și două cadre didactice beneficiare, profesor Mihaela Gula și profesor Alina Crăciun, au reprezentat instituția la mobilitatea organizată la Voiron la o unitate școlară particulară.