Vineri se joacă finala Cupei României

Viitorul Liteni și Juniorul Salcea se vor înfrunta în finala fazei județene a Cupei României. Meciul va avea loc vineri, de la ora 18:00, pe stadionul Areni. Câștigătoarea finalei va participa în faza regională a Cupei României, care va debuta pe 10 iulie.

Viitorul Liteni și Juniorul Salcea se vor întâlni în finala Cupei României vineri de la ora 18:00 pe Stadionul Areni. Câștigătoarea ultimelor două ediții, Viitorul Liteni a ajuns din nou în finală, după ce a trecut de formațiile Voința Zvoriștea (scor 10-0), CS Bradul Putna (3-1) și Şoimii Gura Humorului (0-1 și 4-0). ”Nu am pierdut niciuna dintre finalele de cupă disputate în ultimii ani la nivel județean și sper să păstrăm tradiția. Șansele sunt împărțite între noi și Salcea. Se poate întâmpla orice vineri, se vor întâlni echipele cu cel mai bun atac din acest sezon și cred că va ieși un joc deschis spectaculos, plăcut publicului”, a declarat Demis Maranda, antrenorul celor de la Viitorul Liteni. Juniorul Salcea s-a calificat în premieră în ultimul act al competiției, după ce a eliminat pe parcurs grupările Sporting Siminicea, scor 12-0, Juniorul Suceava, 2-1, Rarău Câmpulung Moldovenesc, 3-0 și Bucovina Dărmănești, 5-1 și 4-0.
”Am ajuns în finala cupei la doar 2 ani de la înființarea clubului, astfel că este un moment istoric pentru noi. Vineri cred că pornim cu prima șansă, ținând cont că am câștigat ambele confruntări directe din campionat.

Este totuși o finală, așa că mă aștept la un meci strâns în care va conta foarte mult ce echipă va marca prima și cum își vor gestiona jucătorii emoțiile”, a spus antrenorul celor de la Juniorul Salcea, Paul Bosancu, proaspăt posesor al licenței B UEFA. În caz de egalitate, după cele 90 de minute regulamentare de joc, se va trece direct la executarea loviturilor de la 11 metri. Ambele formații vor fi susținute pe stadionul Areni de câteva zeci de suporteri. În campionat, Juniorul Salcea a câștigat ambele confruntări directe cu Viitorul. A fost 0-2 la Liteni și 2-1 în returul de la LPS. Câștigătoarea finalei de pe Areni va participa în faza regională a Cupei României, care va debuta pe 10 iulie.

Autor

  • Din 2007, Daniel Vatamanu s-a alăturat echipei Antena 1 Suceava și a devenit “furnizorul” a tot ceea ce înseamnă sport la Intermedia: de la Știrile din Sport la emisiunea săptămânală Fair-Play unde disecă evenimentele sportive ale săptămânii sau ne poartă prin amintirile scuturate de praf ale sportului de altădată, digitalizat de pe casetele vechi pe care le-am arhivat de-a lungul anilor. Este membru fondator al Brigăzii Dakay, din galeria echipei de fotbal Cetatea Suceava, a cărei pagină de internet a administrat-o. Este fondator gazetasv.ro și a fost redactor la publicația SportExpres. Dani este absolvent de Științe Economice și Administrație Publică la USV. Este creierul din spatele celebrului concurs ”Cupa Cartierelor”, care a avut prima ediție în 2012 și a reunit sute de pasionați ai fotbalului din spatele blocului. La ediția din 2018 a Galei Filmului Românesc a obținut marele premiul pentru scurtmetrajul ”Footbal in Heaven”.

    View all posts Jurnalist TV

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close