Un băiat în vârstă de 10 ani a dispărut în apele râului Siret, pe raza orașului Liteni. Mai multe echipaje de pompieri și scafandri de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Suceava, Botoșani și Neamț precum și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Suceava au participat la misiunea de căutare. În acest context, pompierii militari readuc în atenția publicului câteva reguli care trebuie respectate la scăldat, evident, cu scopul evitării tragediilor.
Băiatul în vârstă de 10 ani a dispărut în apele râului Siret de pe raza orașului Liteni în după amiaza zilei de joi 20 iunie. La fața locului au intervenit pompierii militari cu două bărci pneumatice, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava. Din păcate, pompierii nu cunosc multe informații despre zona unde se presupune că ar fi dispărut sub apă, ci doar locul de pe mal unde au fost găsite hainele copilului. Căutările pompierilor militari au continuat până la lăsarea întunericului, după care, din motive de siguranță, au fost oprite.
Radu Gabriel- ISU Suceava
„Am fost solicitați să intervenim pentru căutarea unui minor în vârstă de aproximativ 10 ani dispărut pe albia râului Siret. Ne-am deplasat la fața locului cu două bărci cu accesorii specifice pentru căutarea acestuia. Vom interveni până la lăsarea întunericului, iar mâine dimineață vor fi reluate căutările în caz că nu îl vom identifica în cursul acestei seri.”
Căutările au fost reluate în cursul dimineții de vineri, când echipajelor sucevene li s-au alăturat colegi scafandri de la Inspectoratele Pentru Situații de Urgență din Botoșani și din Iași.
În acest context, pompierii militari readuc în atenția publicului câteva reguli care trebuie respectate la scăldat pentru evitarea tragediilor: ⚫ În primul rând, scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate.
⚫ Apoi este bine să nu vă aventurați, să vă scăldați dacă nu înotați bine ori dacă nu știți să înotați. ⚫ Încercați să evitați înotul solitar fără a avea alte persoane prin apropiere.
⚫ De asemenea, este interzis să înotați în stare de ebrietate sau pe timp de noapte și e de preferat să evitați folosirea saltelelor cu aer, a camerelor de cauciuc sau a altor elemente plutitoare.
⚫ Pentru că tragediile, cele mai mari, sunt atunci când copiii se îneacă, părinții trebuie să supravegheze în permanență comportamentul micuților pe mal, dar mai ales în apă, să nu îi lase nicio clipă singuri.
⚫Și, nu în ultimul rând, pompierii recomandă să evitați scăldatul în zone în care, anterior, știți că s-au mai produs incidente, pentru ca acele tragedii să nu se mai repete.
Pentru că majoritatea arealurilor din apropierea cursurilor de apă, a bălților, a lacurilor sau a canalelor de irigații nu sunt amenajate și marcate corespunzător, pericolul de înec și accidente este iminent.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență recomandă consiliilor locale să amplaseze semne de atenționare (pancarte), cât mai vizibile inscripționate cu mesajul ”Pericol de înec”,
de-a lungul cursurilor de apă de pe raza localității unde sunt locuri de scăldat.

