Înotătoarea fălticeneană Daria Silișteanu a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene pentru juniori. La doar 15 ani, sportiva legitimată la Dinamo a devenit campioană europeană în proba de 100 de metri spate. O altă fălticeneancă, Aissia Prisecariu a câștigat argintul la 200 de metri spate.
Înotătoarele din Fălticeni s-au remarcat la Campionatele Europene pentru juniori care s-au desfășurat la Vilnius, în Lituania. Daria Silișteanu a devenit campioană europeană în proba de 100 de metri spate, cu un timp remarcabil, 1 minut și 72 de sutimi, record național la U15 și al doilea timp din istoria înotului românesc în proba de 100 de metri spate. Doar dubla campioană olimpică de la Sidney 2000, Diana Mocanu, a înotat mai bine, 1 minut și 31 de sutimi, dar la 16 ani, sportiva pregătită de Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș la Dinamo lea devansat în finala de la Vilnius, pe Lora Komoroczy, din Ungaria, și Estella Llum Tonrath, din Spania.
O altă fălticeneancă, Aissia Prisecariu, a obținut medalia de argint în proba de 200 de metri spate, după ce a încheiat finala cu timpul de 2 minute 11 secunde și 14 sutimi. De remarcat a fost și rezultatul unei alte înotătoare din Fălticeni prezentă la Vilnius, Alexia Maria Tenciu. Aceasta a stabilit un nou record național în proba de 200 de metri bras la categoria 15 ani, 2 minute 31 de secunde și 34 de sutimi.