Divizionara a treia de fotbal Şoimii Gura Humorului va aborda viitorul sezon cu un nou staff tehnic. Mihai Eremia va fi antrenor principal, iar Bogdan Pantea și Mihai Obreja, antrenori secunzi.
Nou-promovata în Liga a 3-a, Șoimii Gura Humorului a anunțat componența staff-ului tehnic pentru sezonul 2024-2025. Mihai Eremia va ocupa funcția de antrenor principal și va fi secondat de Bogdan Pantea și Mihai Obreja. În vârstă de 55 de ani, Mihai Eremia este posesor al licenței A UEFA și a mai antrenat la nivelul Ligii a 3-a în urmă cu peste 15 ani, pe CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Bogdan Pantea are o experiență vastă la nivel de copii și juniori, dobândită din postura de manager al clubului Juniorul Suceava, iar Mihai Obreja este antrenorul alături de care gruparea humoreană a promovat în această vară în Liga a 3-a. Schimbări sunt și în conducerea administrativă a clubului Șoimii. Constantin Zofotă a fost numit președinte, în timp ce Bogdan Niga va ocupa funcția de vicepreședinte. Humorenii vor debuta în noul sezon al Ligii a 3-a pe 31 august.

