Primăria Sucevei administrează în prezent proiecte europene în valoare totală de peste 500 milioane de euro, conform declarației primarului Ion Lungu. Dintre acestea, 27 de proiecte sunt în curs de implementare, patru sunt în evaluare pentru finanțare, iar 10 sunt în pregătire. La acestea se adaugă un proiect major, „Climatic City”, care a fost și acesta depus la Comisia Europeană.
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Așa cum se știe, înainte de a pleca în concediu, am semnat la București contractul pentru primul parc fotovoltaic.
iluminat public, stații de încărcare, unități de învățământ, unități de agrement, autobuze și stații de încărcare pentru autobuzele electrice. Termen de realizare 46 de luni.”
Cu acest contract semnat, valoarea totală a celor 27 de proiecte europene care se află la implementare însumează 182,4 milioane de euro. 4 proiecte în valoare de 48,2 milioane de euro sunt în faza de evaluare, iar 10 proiecte în valoare de 70,3 milioane de euro sunt în pregătire.
Ion Lungu- primarul municipiului Suceava
“Așa cum se știe, noi am depus și la Comisia Europeană acel proiect pentru Climatic City, contractul de acolo, în care sunt în portofoliu de proiecte de 400 milioane de euro. Din ele, aproximativ jumătate sunt proiecte care se regăsesc deja la implementare, gen parc fotovoltaic, reabilitare termice, dar mai rămân 200 milioane de euro în portofoliu de proiecte care nu se regăsesc în cele care le-am menționat înainte. Deci total proiecte pe care le gestionăm astăzi, valorii se adică undeva la 500.986.390.”
În total sunt 50 de proiecte europene pe care primăria municipiului Suceava le gestionează în acest moment.