Dispută în Consiliul Local Suceava

Debutul ședinței Consiliului Local Suceava a fost marcat de tensiuni între liderul consilierilor PSD, Dan Ioan Cușnir, și primarului Ion Lungu. Dan Cușnir i-a cerut primarului în exercițiu să nu mai propună inițiative până la predarea mandatului, a criticat diverse proiecte de pe ordinea de zi și a acuzat crearea unor structuri administrative inutile. Primarul Lungu a răspuns că va continua să-și exercite atribuțiile depline până la finalul mandatului său legitim, adică până la 27 septembrie, și a subliniat că propunerile avansate sunt legale.

Ședința Consiliului Local Suceava de la sfârșitul lunii iulie a început cu o glumă, într-o adevărată confruntare. Iar din glumă, în urma unei propuneri venite din partea președintelui de ședință, discuția a continuat într-o adevărată confruntare, Dan Cușnir i-a cerut ferm primarului să nu mai inițieze proiecte importante, precum cele legate de patrimoniu și urbanism, până la preluarea mandatului de către noua conducere social-democrată. În replică, primarul Lungu a subliniat că mandatul său este valabil până la 27 septembrie și că va continua să lucreze în mod legal și corect. Primarul Ion Lungu nu a candidat pentru un nou mandat, iar Vasile Rîmbu, primarul ales, își va prelua mandatul la final de septembrie sau început de octombrie.

Authors

  • Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

    View all posts
  • Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.

    View all posts

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close