La fel ca în celelalte județe ale țării și în județul Suceava a început să crească semnificativ numărul persoanelor infectate cu Sars-Cov 2. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în perioada 2-5 august, 74 de persoane, dintre care 34 de copii, au fost diagnosticate cu COVID. În acest context, specialiștii instituției de sănătate publică le-au recomandat spitalelor să își asigure stocurile de teste rapide pentru depistarea virusului, în conformitate cu protocoalele existente.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică Suceava, în perioada 1-31.7.2024, au fost confirmate cu infecția Sars-Cov 2 217 persoane, iar la începutul lunii august, mai exact în perioada 2-5 august, au fost infectate 74 de persoane, dintre acestea 34 fiind copii și 40 adulți. În acest context, DSP Suceava a transmis recomandări către toate spitalele din județ în vederea asigurării stocurilor de teste rapide antivirale, conform protocoalelor existente.
În plus, având în vedere creșterea numărului de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, începând cu luna iulie, compartimentul Evaluarea și Promovarea Sănătății a transmis o serie de recomandări populației pentru limitarea răspândirii virusului. Așadar, este importantă spălarea frecventă a mâinilor cu apă și cu săpun sau dezinfecția mâinilor cu o soluție pe bază de alcool minim 60%. Este recomandat să vă spălați pe mâini după ce ați tușit sau strănutat, când îngrijiți o persoană bolnavă, înainte și după prepararea alimentelor, înainte de a mânca, înainte și după folosirea toaletei, după ce ați folosit telefonul, după ce ați dus gunoiul.
Printre recomandările făcute de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Suceava se mai numără evitarea atingerii nasului, gurii sau ochilor cu mâinile neigenizate, dezinfectarea regulată a mâinilor, telefonului, tabletei și a barelor de susținere din mijloacele de transport în comun, acoperirea gurii și nasului cu un șervețel de unică folosință când tușiți sau strănutați, evitarea contactului strâns cu persoanele care au febră și tușesc, aerisirea frecventă a camerelor în care lucrați sau dormiți, evitarea aglomerațiilor, mai ales pentru părinții cu copii mici, sugari sau preșcolari și contactarea medicului dacă aveți febră, tușiți sau aveți dificultăți de respirație.

