S-a deschis circulației podul de peste pârâul din zona Mirăuți, care face parte din ruta alternativă Suceava – Botoșani, după ce s-a circulat pe ocolire timp de patru luni. Aceasta este varianta de trafic ușor, de până la 1,5 tone. Inițial, în cursul zilei de marți, a fost anunțată doar finalizarea lucrărilor de asfaltare, nu și deschiderea podului, deoarece se intenționa să se aplice și marcajele rutiere necesare. Totuși, ulterior, s-a decis reluarea circulației mașinilor, urmând ca marcajele să fie realizate după ce asfaltul se usucă foarte bine în urma ploilor din noaptea precedentă. Această decizie a fost luată pentru a evita blocajele de trafic și pentru a facilita accesul locuitorilor din zonă, într-o zi de sărbătoare, cu un trafic infernal în Suceava. Podul reprezintă o soluție importantă pentru fluidizarea traficului și va deservi în principal vehiculele cu greutatea de până la 1,5 tone, pentru a reduce aglomerația pe traseele principale dintre Suceava și Botoșani, dar și în zona comercială.
Authors
-
Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.
-
Cătălina Biholar a început activitatea în presa TV în anul 2007, ca reporter, redactor de televiziune și corespondent pentru stații naționale. Este absolventa primei promoții de Comunicare și Relații Publice la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, licențiată la SNSPA București, și a urmat cursurile masterului de Politici Publice și Integrare Europeană la SNSPA București. În anul 2012 a finalizat programul „Bursele JTI pentru jurnalişti” al Fundaţiei ”Euromonitor pentru excelență”, cu un stagiu de pregătire la RFI Bruxelles. A coordonat campanii locale și naționale de comunicare publică și responsabilitate socială. Este editor coordonator programe TV, iar în această calitate promovează etica și deontologia profesională a jurnalistului în toate programele realizate la Intermedia, cu accent pe rolurile presei de educare, informare și, abia în al treilea rând, de divertisment.