Nouă persoane au murit și alte opt au fost grav rănite în accidente rutiere produse în județul Suceava, între 1 ianuarie și 31 iulie, din cauza vitezei. În acest context, polițiștii din Suceava au anunțat că au intensificat controalele în trafic și acționează cu prioritate pentru depistarea șoferilor care depășesc limita legală de viteză.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Suceava, în perioada 1 ianuarie 31 iulie 2024, la nivelul județului Suceava, din cauza vitezei neregulamentare, a avut loc un accident rutier grav în urma căruia o persoană a decedat. De asemenea, pe fondul vitezei neadaptate au fost înregistrate alte 12 evenimente rutiere grave, soldate cu 8 persoane decedate și 8 persoane rănite grav. Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, a transmis că 18% din totalul accidentelor rutiere grave au avut viteza drept cauză generatoare. El a amintit că în România viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 de km pe oră, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90-100 de km pe oră în afara localităților, 120 de km pe oră pe drumurile expres și 130 de km pe oră pe autostrăzi. “Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteză la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri”, a declarat Ionuț Epureanu.
Totodată, polițiștii recomandă pietonilor să respecte regulile de circulație aplicabile lor.” Aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal prin dreptul indicatoarelor trecere pentru pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici”, a adăugat Ionuț Epureanu. Oamenii legii au anunțat că au intensificat controalele în trafic și acționează cu prioritate pentru depistarea șoferilor care depășesc limita legală de viteză.