Duminică, pe 11 august 2024, scriitoarea Luminița Aldea și-a lansat cele trei volume ale seriei „Cărări și destine” la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul a avut loc în biblioteca universității și a atras un număr mare de cititori și admiratori ai autoarei.
Volumele 1, 2 și 3 din ”Cărări și Destine”, publicate la EICON, au fost prezentate într-un cadru cultural moderat de Valentin Ajder, directorul editurii.
Valentin Ajder- director editura
“Prezența dumneavoastră aici vorbește ceva mai mult decât am putea noi vorbi și despre doamna Luminița și despre cărțile domniei sale, de fapt despre lumile domniei sale, acolo sunt niște lumi. Și în măsura în care, probabil, și dumneavoastră ați trecut în viață sau din experiența livrescă, prin astfel de experiențe, ca să vorbesc pleonastic redundant, autologic, așa îmi explic eu, într-un fel, apetența și aderența dumneavoastră la lumile doamnei Lumninița. Dânsa reușește, probabil, un soi de alchimie, care nu cred că se învață în școli, nu se învață în facultăți, de fapt nu se învață nicăieri. Cu asta cred că te naști. Și dacă ești atent și descoperi la timp această formă de har, că e o formă de har, și slavă Domnului, talentul și harul sunt selective, pentru că altfel le ar avea tot cei bogați și ar permite să le cumpere.”
La eveniment a luat cuvântul, printre alții, și criticul literar Mircea A. Diaconu, prorector al Universității Ștefan cel Mare Suceava.
Luminița Aldea- scriitoare
“Suntem astăzi aici, la 30 de ani de când am început să scriu prima mea carte, Nisipuri mișcătoare, pe 17 iulie, s au împlinit 30 de ani de când am scris prima pagină, ca să vorbim despre “Cărări și destine”. A patra mea carte publicată, ca să. Aș zice că trebuie să spun câteva cuvinte despre anatomia scrierii acestei cărți. Am început să o scriu pe 17 10 2007. Am scris două caiete dictatoare, eu mi-am scris cărțile pe caiet, acum din lumea modernă și am început să scriu direct pe calculator. Și am scris acele două caiete, ar fi fost aproximativ 100 de pagini, dactilografiate, m-am oprit, am mers la un preot cu har, am stat de vorbă despre întâmplări, povești ale vieții, despre mai multe, aș zice și dureri, și necazuri. Și când am terminat de vorbit, Părintele mi-a zis, du-te acasă și scrie o carte despre asta. Am zis, nu pot, nu, e prea greu.
Mi-a spus zâmbind cu un zâmbet fenomenal, dacă nu tu, atunci cine? Du-te acasă și scrie cartea. Și mi-a pus mâna pe cap, într-un gest de binecuvântare. Am venit acasă, creierul meu era complet golit de acțiunea cărții Cărări și destine, pentru că eu înainte de a începe o carte, am toată acțiunea în cap. Era gol creierul meu. Ce să scriu? A trecut o lună, două și a început să se așeze în creier acțiunea unei noi cărți, alte personaje, altă acțiune legat de recomandarea preotului. În doi ani de zile am scris Am scris Ce dulci sunt fructele amare. Am terminat-o de scris și m-am întors la cartea, început a treia dar terminat a patra. Ați înțeles ce am explicat. M am întors la cartea Cărări și destine. Iarăși mi se organiza tot un creier și am realizat că cele 100 de pagini scrise înainte de Ce dulci sunt fructele amare, nu era bun de început al cărții. Altfel mi s-a așezat tot un creier. Am scris alte două capitole și le-am pus în fată. Cele 100 de pagini le-am intercalat ca și capitolul 3 al cărții și am continuat până pe 16 decembrie 2019 și a ieșit ceea ce vedeți în fața dumneavoastră, cele trei volume.:
Evenimentul a fost deschis publicului larg și a oferit participanților ocazia de a interacționa direct cu autoarea și de a descoperi în profunzime Cărări și destine.
