Spațiu comunitar distrus chiar de comunitate

Singura bază sportivă din Suceava, dotată cu tribună, nocturnă și grupuri sanitare cu apă curentă, amenajată de Primărie pentru uzul comunității, se află într-o stare deplorabilă. Nocturna nu mai funcționează, iar camerele de supraveghere video, scaunele, gardurile, coșurile de baschet și de gunoi au fost vandalizate. Tabloul dezolant este completat de vegetația netoaletată și de gunoaie aruncate la voia întâmplării. În această situație se ridică întrebarea dacă nu cumva terenurile de sport din administrarea școlilor, deschise pentru publicul larg, vor avea aceeași soartă?

Amenajată de Primăria Suceava și inaugurată în 2017.baza sportivă se află în cartierul George Enescu din municipiul Suceava, în imediată apropiere a Școlii 8. Cândva a fost cea mai modernă din oraș și singura deschisă gratuit pentru comunitate. Avea nocturnă, tribună, suprafață cauciucată, camere de supraveghere. Astăzi, baza sportivă arată ca după război. Un război al nepăsării celor care au folosit-o. Nici nocturna și nici camerele video nu mai funcționează. Suprafața cauciucată s-a măcinat vizibil. Gardurile s au umplut de găuri, scaunele și coșurile de gunoi au fost vandalizate, iar toaletele sunt închise cu lacăte. Tabloul dezolant este întregit de o mare de gunoaie și de vegetație netoaletată.

Andrei Bacoș- consilier local ales
„Sunt doi factori care au stat la baza acestei situații, acestui teren. Primul factor este cel legat de nepăsarea autorităților locale, care nu intervin după ce se întâmplă un lucru negativ aici. Totul a început cu prima cameră care s-a rupt de pe un stâlp. Nu s-a intervenit, nu s-au luat imagine de pe acea cameră, nu s-a dat la poliție să se identifice persoana care a rupt-o. Și ușor, ușor, acele persoane care veneau pe teren au văzut că nu s-a luat nicio măsură la prima cameră, au rupt-o și pe a doua, și pe a treia, și pe a patra, una singură mai este pe acel stâlp, dacă o puteți observa. Coșurile de basket la fel sunt rupte, aceste scaune sunt de o calitate foarte slabă, în primul rând. Deci în 2017, când au dat în folosință acest teren comunității, au montat acest tip de scaune, au văzut că s-au stricat imediat în câteva luni și au investit alți bani și au pus același tip de scaune, în loc să le înlocuiască, să pună ceva mai trainic. Bineînțeles că și tinerii vin noaptea aici și consumă băuturi alcoolice, fumează, unii se droghează, cine știe ce mai fac pe aici.”

Oana Șlemco- jurnalistă
„Spuneai că pe terenul de sport vin și dau foc, efectiv.”

Andrei Bacoș- consilier local ales
„Exact, am observat de câteva ori, când vin, sunt mingi care ard aici noaptea ca o torță, fac focul în anumite zone. Aici este beznă totală noaptea, deci nu este absolut niciun bec, avem o nocturnă care a funcționat doar la deschidere. Un alt factor important este că acest teren este unic în această zonă, deci George Enescu, Zamca și Obcini, deci aceste trei cartiere au acest teren. Și toți tinerii din aceste cartiere vin aici în fiecare zi. Acum este dimineața, de asta este gol, dar vă spun eu că după masă este plin aici, de tineri care se joacă. Uitați și plasele din spatele porților, cum arată. Să știți că acele plase arată așa din cauza mingilor. Copiii șutează tare la poartă. Au venit cei de la domeniul public, după ce am solicitat eu de câteva ori, că am făcut câteva reclamații către ei, și au pus o calitate mai slabă decât cea care era și, după cum se poate observa, s-au rupt mai repede decât primele care au fost. Toaleta închisă de la inaugurare, deci eu toaleta aia am văzut o chiar atunci când au deschis, când au venit și au filmat pe aici, a fost deschisă. Din acel moment s a închis. Gândiți vă câte sute de tineri vin aici să se joace și unde își fac nevoile. Un lucru foarte important.”

Primarul Sucevei Ion Lungu a explicat că municipalitatea a avut contract cu o firmă privată pe care o plătea cu 13.000 de lei pe lună ca să întrețină terenul. Contractul nu a mai fost prelungit din iunie 2023 și nici nu a mai fost contractată o altă firmă ca să se ocupe de salubrizarea locului.

Ion Lungu- primarul Sucevei
„Am făcut o bază sportivă pentru comunitate. Știți că sunt veșnicele discuții pentru că copiii nu au acces în curțile școlilor, la terenul de sport și atunci am făcut acel teren de sport, un proiect pilot dacă vreți pentru municipiul Suceava, un teren la dispoziția comunității. Dar așa este, asta este gradul nostru de civilizație, de cultură. Cei care vin acolo l-au vandalizat, l-au tăiat, l-au furat, asta înțelegem noi să păstrăm. Deci primăria și a făcut datoria, dar nu putem să punem acolo sute de oameni, de paznici, să stea toate ziua, zi și noapte să întrețină acel teren. Deci acel teren era la dispoziția comunității, a tinerilor din cartierul George Enescu. Din păcate se pare că mental nu suntem pregătiți să avem asemenea baze sportive. Sigur cunosc problemele mari, știți despre ce este vorba. O să mai facem o ecologizare acolo, o să trimit de la domeniul public și să fac curățenie, să, mă rog, spuneți dumneavoastră că au crescut bălăriile, dar este jenant ce s a întâmplat acolo. Acte de vandalism din partea celor care locuiesc acolo în zonă. Despre asta este vorba.”

Ion Lungu- primarul Sucevei
„Da, am gândit să facem un proiect, așa cum am spus pilot, dacă vreți, în acel cartier și am vrut să-l extindem și în alte cartiere, să fie la dispoziția tinerilor, a locuitorilor din zonă. Dar se pare că nu, mă rog, nu poate funcționa un asemenea proiect deocamdată. Da, e un tip de proiect care noi l-am gândit într-un fel, tot în ideea că tinerii din George Enescu sunt doritori să aibă un teren în care să nu depindă de școală. Școala, repet, din nou, nu a dorit să ia în administrare acel spațiu de acolo. O înțeleg până la un punct, se spune că nu are oameni de pază, nu are, mă rog, nu are mijloace de a gestiona acel teren.”

Imediat după ce echipa de filmare a televiziunii Intermedia a fost la fața locului, angajații de la salubritate au venit în zonă și au ridicat gunoaiele. Restul neajunsurilor au rămas la fel.

Authors

  • Televiziunea Intermedia

    Televiziunea INTERMEDIA intră zi de zi în casele sucevenilor, botoșănenilor și nemțenilor cu o grilă diversificată de informații și emisiuni pentru toate gusturile.

  • Oana Șlemco

    Oana Șlemco este absolventă a Facultății de Administrație Publică și a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Lucrează în presă de aproape 20 de ani, unde activează ca redactor, comentator, realizator de emisiuni, însă cel mai mult îi place când se află pe teren, între oameni. Este convinsă că jurnalismul care apără binele comun nu a murit în ziua în care au apărut rețelele sociale online. Crede că rolul jurnalistului este să lupte pentru restabilirea realității și abordează teme cu miză comunitară. Valorile care îi ghidează activitatea profesională sunt transparența - care presupune să i se ofere publicului șansa să monitorizeze procesul de colectare, raportare, prezentare şi diseminare a informaţiilor - și responsabilitatea, care înseamnă asumarea consecințelor deciziilor și faptelor. În anul 2008, a primit premiul pentru publicistică al Fundaţiei Culturale a Bucovinei. În 2013, a câștigat o bursă „Euromonitor pentru excelență” și a făcut un stagiu de pregătire în redacție RFI de la Bruxelles. În 2016, a primit premiul pentru categoria jurnalism în cadrul campaniei „Oamenii Timpului”. În 2020, a primit premiul cel mare „Cu onestitate despre sărăcie”, acordat de Asociația „Renasis”.

Add your comment

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prin continuarea utilizării acestui site, ești de acord cu utilizarea fișierelor de tip cookie. mai multe informații

Politicile cookie de pe acest site permit utilizarea fișierelor de acest tip pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Prin continuarea utilizării acestui site fără modificarea setărilor sau dai click pe ”Accept” sunteți de acord cu această prevedere. Vă puteți răzgândi și vă puteți modifica opțiunile privind aprobarea oricând, revenind la acest site.

Close